0
Coșul tău

Bradul de Crăciun cu ornamente croșetate manual

Brad de Craciun cu ornamente albe crosetate manual

Crăciunul – momentul Nașterii Domnului, sărbătoare care aduce an de an bunătate și căldură în casele noastre. Dar, totodată, este și momentul în care Moș Crăciun coboară pe horn ca să ne surprindă cu un cadou pe măsura gradului de cumințenie. 😀

Sunt multe legende legate de apariția lui Moș Crăciun, dar pe cea mai cunoscută o istorisesc în cele ce urmează.

Totul s-a întâmplat în Ajunul nașterii lui Iisus, când Fecioara Maria cuprinsă de dureri i-a cerut adăpost lui Moș Ajun. Acesta a trimis-o la fratele său, Moș Crăciun, motivând că este sărac.

Ajunsă la Moș Crăciun, o întâlnește pe soția lui, Crăciunăreasa, care o trimite în grajd să nască știind că Moș Crăciun este un om rău și necredincios. Fără să-i spună soțului, Crăciunăreasa o ajută pe Maica Domnului să nască. Aflând, Moș Crăciun îi taie mâinile soției, dar minunea Fecioarei face ca aceasta să-și recapete mâinile.

În cele din urmă, Moș Crăciun a văzut aceste minuni, inclusiv nașterea Fiului Iisus Hristos și se căiește, devenind astfel primul creștin. Din străbuni, se zice că s-a căit atât de mult, încât a doua zi a împărțit toată averea lui copiilor săraci, iar de atunci, an de an, intră pe hornul caselor și negreșit în seara Ajunului lasă cadouri copiilor.

Am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa!

Dat fiind faptul că Moș Crăciun vine, fără excepție, an de an la noi, trebuie să pregătim bradul într-un mod cât mai original. Noi am pregătit ornamentele croșetate cu multă atenție pentru detaliile care fac diferența.

Fie că alegi să le pui în bradul tău sau că vor sta în cadourile pentru cei dragi, comandă din timp ornamentele croșetate manual pentru Crăciun aici!

Scris de: Larisa-Andreea Vasile

Deschide conversația
Ai nevoie de ajutor?
Discută cu Croșeta
Salut, Croșeta!